Repară, nu arunca!

S-a temut întotdeauna că o va găsi, întâmplător pe strada puțin luminată, rece și goală. Acum a găsit-o și nu se mai teme de nimic. Pe aleea aia scăldată în bezna neîncrederii, acum felinarele nu se mai sting niciodată, ard mereu, din ce în ce mai cald și puternic.

Sunt doi aparent ideali, asemănători, potriviți unul pentru altul, dar atât de diferiți, îi separă parcursul pe care l-au avut în viață, dezamăgirile cu care s-au confruntat, oamenii pe care i-au îmbrățișat și care au lăsat răni care încă sângerează. Ambii au un defect, au încredere prea multă în oameni și prea puțină în ei, de asta au fost abandonați pe strada în care totul se vede în alb și negru, cel mult în tonuri de gri și unde nicicând nu pot prinde contur adevăratele culori ale seninătății și iubirii. Dar destinul a făcut să-i aducă împreună, pe aceste doua suflete peticite, cusute pe viu și într-un permanent proces de vindecare.

Din păcate aruncăm oameni, suflete, vise, speranțe și trecut, decupăm bucăți mari din evenimentele întâmplate și le ardem nepăsători fără să conștientizăm că dispărem odată cu ele. Iubirea nu se pierde, iubirea se transformă în cineva pe care parcă îl știai cândva și din care acum se scurge încet orice picătură din ce ar fi putut fi. Unii oameni își creează propriile furtuni, iar apoi se supără că plouă, dărâmă în loc să încerce să construiască, aruncă fără să stea pe gânduri și apoi regretă că nu au reparat.